In orice loc si in orice timp omul a crezut mereu in entitati supranaturale. Credinta in una sau mai multe divinitati are, inainte de toate, functia de a oferi o cosmologie: un sistem de credinte asupra originii si a originii Universului si impreuna asupra sensului vietii. Credinta da un raspuns nevoii de a obtine explicatii asupra existentei si asupra a ceea ce se va intampla dupa moarte. Dupa parerea antropologilor, religia are si o functie de a garanta o ordine sociala, stabilind valori si norme valide pentru toata lumea. Pentru antropologul si sociologul E. Durkheim, pana si riturile, ceremoniile religioase, au o functie sociala: creeaza legaturi puternice intre indivizi si dezvolta solidarietatea intre membrii comunitatii.
Creierul nostru e predispus pentru credinta religioasa, ea nascandu-se din mecanisme neurologice precise. Aceasta afirmatie o sustin A. Newberg si E. D’Aquili de la Universitatea din Pensilvania (S.U.A.). Cu tehnica SPECT (tomografie computerizata cu emisie de fotoni singulari), s-a analizat activitatea cerebrala a unor calugarite franciscane in rugaciune cu acea a budistilor tibetani in meditatie.
Concluzia e ca toate experientele spirituale sunt asociate cu aceleasi fenomene cerebrale, in particular cu dezactivarea lobului pariental superior (zona din creier ce ne facem sa percepem limitele corpului nostru). Aceasta poate explica acea uniune cu o realitate mai vasta (transcedentala) ce provoaca experientele mistice.
